Producătorii de chip-uri se specializează pe entertainment în mașini

Tehnologii care includ procesoare și rețelistică din ce în ce mai avansată urmează să transforme călătoriile cu mașina în activități mai puțin plictisitoare.

rennesPressArticle_2012July_logoBroadcom și Renesas Electronics se numără printre constructorii de chip-uri care s-au decis să avanseze în tehnologia de entertainment auto prin lansarea unor procesoare mai rapide și prin dezvoltarea unor rețele avansate capabile să distribuie wireless filme HD și navigare de precizie, cu scopul de a menține șoferii informați și de a-i face pe pasageri să se simtă mai bine.

broadcom-logoUrmătoarea etapă a dezvoltării tehnologiei electronice, după ce piața computerelor a intrat pe un trend descendent, iar cea a tehnologiei de comunicare mobilă pe un trend ascendent este, pentru fabricanții de procesoare, piața automobilelor. R-Car M2 automotive SoC (System-on-a-Chip), un sistem integrat de la Renesas, capabil să ruleze simultan navigare HD și video browsing cu control vocal, este creat pentru utilizarea în construcția mașinilor de clasă mijlocie. Procesorul este un ansamblu format din două chip-uri ARM Cortex A-15 de 1,5 Ghz, un procesor SH-4A de la Renesas și un PowerVR SGX544MP2 de la Imagination Technologies pentru grafica 3D. Această combinație face din M2 un sistem care îl depășește pe predecesorul să, R-Car H1, de mai bine de șase în ce privește puterea de procesare și de trei ori în grafică.

blk_rcar_h1Având la bază tehnologia big.little, Renesas a construit și sistemul R-Car H2 SoC, pe care l-a anunțat la începutul anului. Acesta este construit în două variante, unul cu un procesor quad core Cortex-A15 și celălalt cu un quad core Cortex-A7. H2 poate administra patru sisteme video HD 1080p, inclusiv un Blu-Ray la 60 FPS, potrivit documentației Renesas. Producția în masă a sistemului H2 este programată să înceapă la jumătatea anului viitor. M2 însă, va fi disponibil cel mai devreme în Iunie 2015.

Broadcom se va axa pe dezvoltarea unor rețele superioare pentru sistemele de navigație auto. Ultima linie de chip-uri wireless ale companiei, proiectate pentru conectivitatea din habitaclul mașinii este construită pe standardul 802.11ac Wi-Fi wireless care oferă suficientă lățime de bandă pentru a susține mai multe monitoare și rezoluții de până la 1080p. Utilizarea lățimii de bandă de 5 GHz permite coabitarea cu tehnologia Bluetooth, dezvoltată pe lățimea de bandă de 2,4 GHz, potrivit Broadcom.

Compania mai este pe cale să implementeze și sistemele Wi-Fi Direct și Miracast. Wi-Fi Direct permite echipamentelor precum smartphone-urile, camerele video și laptopurilor să se interconecteze fără a fi nevoie de intermedierea unui hot-spot tradițional, în vreme ce Miracast permite utilizatorilor să facă streaming video și audio și să partajeze fotografii și alte fișiere între smartphone-uri, tablete și laptopuri pe de o parte, și monitoare din mașină pe de altă parte.

BCM89335 Wi-Fi and Bluetooth Smart Ready combo chip și BCM89071 Bluetooth and Bluetooth Smart Ready chip sunt deja create la scară mică și expediate în volum mic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*