Cum să imporți blogul Tumblr în WordPress

Premisele pe care le-a creat achiziționarea Tumblr de către Yahoo la prețul de 1,1 miliarde $ ar putea duce la decizia multora dintre proprietarii celor peste 100 de milioane de bloguri găzduite pe această platformă de a și le muta într-o altă platformă, precum WordPress.

tumblr2Ținând cont de evoluția extrem de scăzută a Yahoo pe piața mediilor sociale, promisiunea Marissei Mayer, CEO al Yahoo, cum că „Yahoo nu o va da în bară” nu pare să convingă pe mulți. Drept dovadă, Matt Mullenweg, fondatorul și dezvoltatorul platformei WordPress a anunțat că numărul importurilor de bloguri din Tumblr în WordPress a crescut de la 400 – 600 pe oră la 72 000.

Dacă aveți un blog – sau mai multe – pe platforma Tumblr și doriți să le migrați pe WordPress, iată cum se face acest lucru:

Cum să importați blogul Tumblr într-un blog WordPress

Pentru a migra contentul blogului către WordPress, va trebui să intrați în Panoul de control (Dashboard) propriu al blogului WordPress, să dați click pe Utilitare (Tools) din tabloul de navigare din stânga, apoi să selectați a doua opțiune, Preia (Import). Pe următoarea pagină, va trebui să alegeți platforma de blogging de pe care doriți să faceți migrarea, în acest caz Tumblr. Odată selectată această opțiune, un buton „Connect to Tumblr to begin” va apărea (butonul este în engleză chiar dacă limba interfeței este română). Dați click pe el și acordați aplicației WordPress drepturi de citire-scriere a contului de pe Tumblr prin apăsarea butonului Allow.

Pagina către care veți fi direcționați este Panoul de control WordPress, secțiunea Utilitare. Aici vor fi toate blogurile Tumblr la care erați conectat în momentul în care ați dat click pe butonul Allow. În dreapta veți vedea butonul Import this blog corespunzător fiecărui blog Tumblr. Dacă apar probleme aveți opțiunea de a da click pe butonul Clear account information din partea de jos a paginii. Acest lucru va reseta importer-ul. După selectarea blogului, procesul de importare va dura în funcție de mărimea acestuia. În partea dreaptă a paginii există coloana Action/Status care va avea statusul „In Progress” pe perioada cât procesul este în desfășurare. Importul va fi finalizat când statusul se va schimba în „Finished!”.

Dacă apar probleme, dacă importul durează prea mult sau nu s-a făcut complet, va trebui reluat procesul de import de la început.

Lista platformelor de import de bloguri în platforma WordPress este următoarea:

Blogger Preia articole, comentarii și utilizatori dintr-un blog Blogger.

Israblog Importă articole, comentarii și atașamente dintr-un fișier de backup Israblog

LiveJournal Preia articole din LiveJournal folosind API-ul lor.

Movable Type și TypePad Preia articole și comentarii dintr-un blog Movable Type sau TypePad

Posterous Importă articole, comentarii, imagini, fișiere video și categorii dintr-un fișier de backup Posterous exportat anterior.

Storylane Importă articole dintr-un fișier de backup Storylane.

Tumblr Importă articolele dintr-un blog Tumblr în propriul vostru blog WordPress.com.

WordPress Preia posturi, pagini, comentarii, câmpuri speciale, categorii, și etichete dintr-un fișier de export WordPress.

Yahoo! 360 Importă articole și comentarii dintr-un blog Yahoo! 360.

Articol preluat de pe Acasa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*