ARM a dezvoltat o tehnologie care prelungește viața bateriei smartphone-ului

Tehnologia Big.Little – cum a fost ea denumită – beneficiază de susținere la scară largă, fiind adoptată de șapte companii constructoare în planurile de anul acesta.

Big.LittleȘapte companii sunt așteptate să lanseze anul acesta chip-uri construite pe tehnologia pentru procesoare Big.Little de la ARM, a declarat compania la Congresul Mondial al Comunicațiilor Mobile. Samsung, Fujitsu Semiconductor, MediaTek, Renesas Mobile și CSR au fost menționate de ARM. Celelalte două companii nu au fost pomenite.

Design-ul Big.Little combină nucleele mari consumatoare de energie cu cele care au un consum mic pentru a oferi o putere de calcul balansată în construcția de smartphone-uri și tablete. Spre exemplu, ultimul procesor de la ARM, Cortex A-15, administrează procese de performanță ridicată, în timp ce modelul Cortex A-7 administrează activitățile ce implică un consum mic de energie, cum ar fi apelurile telefonice. Chip-urile construite pe tehnologia ARM au, de obicei, un design asincron, fiecare nucleu ocupându-se de activități cum ar fi procesarea de aplicații, a activităților de rețea și a celor grafice. Designul Big.Little permite nucleului de aplicații să se ocupe de mai multe sarcini, procesorul consumând astfel mai puțină energie.

Prima dată, ARM a făcut publică tehnologia Big.Little în 2011, și speră că va fi introdusă în construcția următoarelor modele de procesoare, Cortex-A57 și Cortex A-53. ARM pretinde că tehnologia Big.Little va duce la o economie de energie de 70% pe activitățile comune efectuate de nucleele de procesare a aplicațiilor.

ARM produce procesoare și le comercializează către constructorii de chip-uri. Samsung și-a arătat deja interesul în a sprijini tehnologia Big.Little, odată cu producerea chip-ului Exynos 5 Octa cu opt nuclee, care are patru nuclee Cortex-A15 și patru nuclee Cortex-A7. Chip-ul a fost anunțat la show-ul internațional CES din Ianuarie, iar detaliile au fost prezentate în cadrul ISSCC (International Solid-State Circuits Conference) din San Francisco la începutul lunii Februarie. Un prototip al unei tablete construite cu chip-ul Samsung Exynos 5 Octa a fost expusă în zona ARM de la Congresul Mondial al Comunicațiilor Mobile din Barcelona.

Totuși, unele dintre cele mai mari companii care au contracte cu ARM, cum ar fi nVidia și Texas Instruments, au rezistat tentației de a adopta tehnologia Big.Little, creând, în schimb, propriile lor tehnologii de eficientizare a consumului pentru design-ul chip-urilor. Spre exemplu, nVidia preferă să utilizeze abordarea denumită „4+1” în construcția chip-urilor Tegra, în care patru nuclee se ocupă de activitățile mari consumatoare de energie, în timp ce activitățile ce presupun un consum mic, ca apelurile sau SMS-urile sunt administrate de un al cincilea nucleu.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*